Cine sunt si ce fac ?!

Să facem cunoştinţă!  Mă numesc Andreea Gabriela Trofil.  Am 21 ani şi sunt studentă în anul I, la Masterul de Teorii și Metode de Cercetare în Științele Comunicării, la Facultatea de Jurnalism din cadrul Universităţii Bucureşti.

Sunt prietenoasă, imi place să descopăr lucruri şi oameni noi, să călătoresc, să iubesc, să admir, să învăţ câte ceva din tot ce mă înconjoară.  Îmi place să visez şi îndrăznesc să fac asta din simplul motiv că este singura cale de scăpare atunci când simt că nu mai fac faţă situaţiilor tensionate. Să îndrăzneşti să visezi înseamnă să crezi în dorinţele tale şi în lucrurile care poate, intr-o buna zi, vor deveni realitate.

Am decis să intru în lumea bloggerilor din pasiunea pentru scris. Sunt la început de drum şi am multe de învăţat, dar asta nu mă sperie, ci, din contră, mă atrage din ce in ce mai mult.

În noiembrie 2013 am făcut parte din echipa PRIME România şi am organizat împreună cu o super echipă, cea de-a 11 a ediţie CNSC! De asemenea, am cochetat un pic și cu departamentul de HR.

Pe lângă această experienţă, am încercat să mă agăţ de fiecare oportunitate din care am putut să învăţ câte ceva, să experimentez, să greşesc, să învăţ… şi tot aşa. Sunt ambiţioasă şi îmi promit să fac tot ceea ce plănuiesc. Puţin câte puţin, muncind şi învăţând. Căci altfel nu se poate, nu?

Sper ca viaţa de zi cu zi, cu bune şi cu rele,  să fie sursa de inspiraţie a unor frumoase articole pe care să le citiţi/comentaţi/criticaţi.

Va pupicesc cu drag şi … spor la blogguit !

me

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s