Cum a fost 2015 pentru mine

În fiecare sfârșit de an obișnuiesc să trag o linie, metaforic vorbind, și să analizez un pic cum a fost pentru mine anul respectiv, care au fost evenimentele importante, realizările, dar și eșecurile sau momentele mai puțin plăcute prin care am trecut. Îmi place să pun în balanță lucrurile pozitive și pe cele negative, să văd spre care se înclină mai mult.

Pentru mine 2015 nu a fost cel mai bun an, dar nici cel mai rău, însă a fost unul cu foarte multe încercări prin care a trebuit să trec pentru a obține ceea ce îmi doream. Provocări care de cele mai multe ori m-au secat de energie pe de-o parte, dar pe cealaltă parte m-au ambiționat și m-au făcut să nu renunț așa ușor la obiectivele pe care mi le stabilisem. Îmi place că de fiecare dată am putut să învăț câte ceva, din fiecare experiență și din fiecare eșec. Ceea ce consider foarte important pentru că doar așa îmi pot îndrepta greșelile sau le pot evita pe viitor.

În 2015, unele dintre cele mai importante realizări, (în ordine aleatorie), au fost:

  • terminarea unei facultăți și susținerea unei licențe cu brio
  • admiterea la master
  • obținerea permisului auto
  • obținerea unui job
  • reîntâlnirea cu persoane dragi, pe care nu le mai văzusem de ceva timp
  • participarea la diverse evenimente la care îmi doream de mult să ajung și nu reușisem până atunci

Așadar, las în spate un an dificil, dar care mi-a marcat câteva trasee noi pe care vreau să le continui în 2016 și pe care sper să le pot parcurge până la capăt, fără să le abandonez. Totodată, mi-a dat un impuls să reîncerc să obțin ceea ce nu am putut până acum.

Aștept ca anul 2016 să fie nu neapărat mai ușor, ci să mă ajute să-mi mențin optimismul și dorința de a mă ține de promisiunile pe care mi le-am făcut. Să fie provocator și să-mi ofere mai multe oportunități. Să mă facă să fiu mai prezentă și să mă ajute să pun accentul pe ceea ce consider cu adevărat important.

Sper ca balanța voastră să atârne mai mult spre +, iar dacă nu este așa, să nu vă descurajeze, ci să stârnească în voi dorința ca anul ce vine să fie mult mai bun, mai frumos și mai productiv.

Vă doresc să fiți sănătoși, optimiști și să luptați pentru tot ce vă doriți și vă face fericiți!

La mulți ani, dragilor și un An Nou așa cum vi-l doriți!

IMG_20150727_160131

Anunțuri

2 gânduri despre “Cum a fost 2015 pentru mine

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s