Sănătate, înainte de toate!

cover-2015

Cred și susțin cu tărie că nimic nu este mai important decât sănătatea noastră. Este esențial să știm cum putem să prevenim, înainte de a afla cum să ne tratăm. De multe ori alegem să amânăm orice vizită la medic, sperând că nu este nimic grav. Și putem avea dreptate. Nu este nimic grav, însă cu timpul se poate agrava. De aceea este mai bine să avem totul sub control, să eliminăm orice risc, înainte de a fi prea târziu.

Proiectul Alege Viața și-a propus să lupte alături de femei, să le informeze și astfel să contribuie la schimbarea statisticilor care, așa cum au arătat și anul trecut, sunt extrem de îngrijorătoare. Mai exact, conform acestora, țara noastră se află pe primul loc în Uniunea Europeană la mortalitatea cauzată de cancerul de col uterin. În medie, în România sunt diagnosticate cu cancer de col uterin câte nouă femei în fiecare zi, iar șase din ele mor.

Anul acesta cea de-a doua ediție a Conferinței Naționale de Prevenire a Cancerului de Col Uterin va avea loc joi, pe data de 22 octombrie 2015, la ora 18:00. Conferința se va ține la București (Camera de Comerț și Industrie a României. intrarea E, etaj 4, amfiteatrul Al. I. Cuza), dar va fi transmisă și la Sibiu – Hotel Ramada și Iași – Hotel Ramada (sala New York). Accesul este gratuit și se face pe bază de înscriere.

Informați-vă și încurajați-i pe cei din jur să facă la fel, pentru că sănătatea este cel mai de preț dar pe care îl avem! 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s