Vacanță pe insula de smarald

M-am întors recent din Thassos (Grecia), acolo unde am profitat de câteva zile de relaxare împreună cu familia, bucurându-mă de apa limpede a mării Egee, de soare și de frumusețile naturii. A fost a doua vacanță pe ¨insula de smarald¨, prima fiind făcută anul trecut, când am scris și câteva impresii în articolul acesta.

Călătoria cu feryboat-ul mi-a dat ceva emoții la început, pentru că începuse ploaia, dar la întoarcere a fost un pic mai bine, cu excepția faptului că se cam legăna din cauza greutății mașinilor ce transportau bucăți imense de marmură. 😀

Kavala

Scala Potamia

.100_8854

Anul acesta ne-am cazat tot în Scala Potamia, iar de acolo am pornit în fiecare zi spre plajele de pe insulă. Pe lângă cele pe care le-am văzut anul trecut și pe care le-am vizitat din nou și anul acesta (pentru că ne doream să le revedem), am reușit să ajungem și la plaja de marmură, Saliara, pe care am trecut-o pe primul loc în preferințele mele, momentan. De ce? Pentru că este superbă, după cum se poate vedea și în pozele de mai jos. Apă turcoaz, nisip alb..

Saliara

Saliara

Saliara

.IMG_0144

M-am plimbat puțin și pe frumoasele străduțe ale Panagiei, trecând pe lângă celebra căsuță care mi-a smuls zâmbete anul trecut și care continuă să bucure privirile tuturor turiștilor, prin culorile vii și decorul desprins din povești.

Panagia

.100_9199

Mănăstirea Arhanghelului Mihail din Thassos este un loc bun în care poți medita și te poți bucura de o frumoasă panoramă, această mănăstire fiind construită pe o stâncă deasupra mării, ce te face să crezi că ai pășit într-un mic colț de rai, de unde nu îți dorești să mai pleci.

100_8840

Măslini, pini și leandri.. sunt doar câteva din frumusețile Greciei!

.100_8841

pini

.100_8807

Apusurile de pe insulă par perfecte atunci când privești marea albastră și cerul portocaliu..

Sunset

Singura problemă când ajungi să îți petreci vacanța într-un loc atât de frumos.. timpul trece mult prea repede!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s