„De 25 de ani lângă copii, când părinţii nu pot fi!”

Am lipsit o vreme de aici şi nu am mai avut timp de povestit, însă am revenit şi voiam să vă spun câte ceva despre cei care fac ca lucrurile bune să se întâmple. Am mai scris despre ei şi cu alte ocazii şi o voi face de fiecare dată, cu mare drag, pentru că merită!

Este vorba despre organizaţia Salvaţi Copiii România care anul acesta a împlinit 25 de ani de existenţă! Tocmai de aceea, m-am gândit că ar fi frumos să ştiţi şi voi câteva lucruri importante pe care aceasta le-a realizat de-a lungul timpului. Ţin să le mulţumesc cu această ocazie, pentru tricoul drăguţ pe care mi l-au trimis. 🙂

GM_20150728_133039

În prezent, Salvaţi Copiii România este activă în peste 45 de localităţi şi deţine filiale în 12 judeţe din ţară. Cuprinde peste 6.000 de membri şi mai mult de 3.200 de voluntari anual, ceea ce mi se pare incredibil şi minunat în acelaşi timp.

Organizaţia s-a înfiinţat în anul 1990, având drept obiectiv salvarea de urgenţă a copiilor din orfelinate, care se aflau într-o situaţie dramatică. De atunci, această organizaţie a demarat o serie de parteneriate şi programe care să vină în ajutorul copiilor neajutoraţi. De exemplu, au iniţiat activităţi de consiliere pentru copii şi familie, precum şi un program de combatere a exploatării prin muncă. Prin 2004 a fost aprobată legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, iar cea mai recentă realizare s-a produs chiar anul acesta, când, printr-o campanie media susţinută de Salvaţi Copiii, s-a obţinut dublarea alocaţiei de stat pentru copii.

Salvaţi Copiii România este formată din oameni frumoşi, care şi-au propus să nu rămână indiferenţi faţă de problemele existente în ţara noastră, implicându-se constant şi dezvoltându-se de la an la an, oferind astfel modele de educaţie pozitivă pentru prevenirea şi reducerea violenţei asupra copilului, precum şi a abandonului.

Mai mult decât atât, organizaţia se luptă pentru salvarea vieţilor nou-născuţilor din România. Până în prezent, s-a reuşit dotarea a nu mai puţin de 54 de maternităţi şi secţii de nou-născuţi, contribuind astfel la salvarea a peste 10.000 de copii anual. Una dintre campaniile recente a fost cea prin care se dorea strângerea de fonduri necesare dotării acestora cu echipamente performante, care să ducă la reducerea mortalităţii infantile din România. Aceste fonduri fiind strânse prin redirecţionarea a 2% din impozitul pe venit de către cei care îşi doreau să ajute la îndeplinirea acestui obiectiv şi despre care am scris câteva informaţii în acest articol.

Se pare că cei cu suflet bun au grijă să împlinească visurile celor mai puţin norocoşi şi, aşa cum spunea Eglantyne Jebb:Este foarte clar că salvarea copiilor din întreaga lume reprezintă un lucru imposibil doar dacă refuzăm să-l realizăm!.

Salvati_Copiii-

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s