Se pregătesc microfoanele pentru cea de-a 12-a ediţie de CNSC!

CNSC

Acum un an vă povesteam cu entuziasm despre evenimentul meu de suflet, la care am lucrat cu drag şi de care am fost tare mândră! Era vorba despre cea de-a 11-a ediţie a Congresului Naţional al Studenţilor la Comunicare, care a avut o temă inedită şi anume „neuromarketingul”.

Am lucrat alături de o echipă minunată şi după luni de muncă am reuşit să organizăm un eveniment de care chiar şi în prezent mai vorbesc, ca şi cum s-a întâmplat ieri.

Timpul a trecut, iar noua ediţie a Congresului se apropie cu paşi repezi. Aşadar, fiind în echipa de anul trecut şi ştiind cât efort, emoţie şi pasiune se pune în organizarea lui, îmi permit să spun că acesta este un eveniment tare fain şi mă bucur să aflu că tema de anul acesta este una super interesantă: Storyscapingul.

Storyscapingul reprezintă un concept care se bazează pe crearea unei poveşti de brand şi utilizarea ei într-un marketing de tip 360 grade. Strategia implică crearea unor poveşti care sa îi aducă pe consumatori mai aproape de valorile brandului, cu care ei reuşesc în acest fel să interacţioneze şi să formeze o relaţie pe termen lung.

Evenimentul se va desfăşura în perioada 23-24 aprilie 2015, la Universitatea Europei de Sud-Est Lumina.

Prima conferinţă, Storyscaping: lumea de poveste a brandurilor, va avea loc pe 23 aprilie, (de) la ora 10:00, şi le va oferi participanţilor oportunitatea de a afla câteva dintre principiile acestui concept. În cadrul acestei conferinţe, studenții vor avea ocazia să afle de la invitați ce presupune acest strategia de Storyscaping, cum a apărut în România și ce metode folosesc brandurile pentru crearea unor lumi proprii. De asemenea, tehnicile utilizate, alături de trecerea de la the big idea la the organizing idea nu vor lipsa din panelul de discuții.

Cea de-a doua conferinţă, Transmedia storytelling: un singur mesaj, platforme multiple, ce va avea loc în aceeaşi zi, începând cu ora 13:30, are menirea de a defini conceptul de transmedia storytelling, de a demonstra importanţa implicării consumatorului în strategia de brand, precum şi interacţiunea cu acesta. Mai mult decât atât, această conferinţă analizează impactul pe care îl poate avea utilizarea simultană a tuturor canalelor disponibile pentru transmiterea mesajului.

Ziua a doua, 24 aprilie, va începe cu o conferinţă intitulată Visual storyscaping: de la crearea unor reclame la crearea unor povești, de la ora 10:00, ce surprinde importanţa unei conexiuni emoţionale în crearea unui vizual, adaptarea mesajului la public, transformarea brandului într-un lovemark prin Storyscaping, precum şi exemple de branduri cu o identitate vizuală de remarcat.

Spre finalul zilei, de la ora 13 :00, în cadrul celei de-a patra conferinţe, intitulate Storyscapingul – noua strategie în construirea unui brand de succes, se surprind punctual avantajele şi dezavantajele acestei strategii, povestea împărtăşită dintre brand şi consumator, efectele asupra unui brand, precum şi concluzii şi previziuni viitoare ce vizează domeniul.

În cele două zile de eveniment se vor desfășura workshopuri simultane susținute de către agenții de publicitate și companii, începând cu ora 16:00. Cei care se vor înscrie vor avea şansa de a pune în aplicare cunoştinţele acumulate în cele două zile de conferinţe şi studii de caz. Workshopurile reprezintă o parte foarte importantă a CNSC-ului, pentru că le permite participanților să lucreze sub îndrumarea profesioniştilor la realizarea unor campanii, utilizând strategii de tip Storyscaping.

Lista cu speakerii care vor fi prezenţi la eveniment o puteţi vedea aici.

Înscrierile la eveniment se realizează pe site-ul cnsc.primeromania.ro, la secţiunea Înscrieri și la adresa de email cnsc@primeromania.ro. Taxa de participare este de 40 RON pentru conferinţe şi studii de caz, iar pachetul complet, care include şi accesul la workshopuri, este de 50 RON. Indiferent de pachetul ales, taxa include accesul la petrecerea din cea de-a doua zi de eveniment şi gustarea din pauze.

Eu abia aştept să văd ce au pregătit colegii mei anul acesta! Sunt sigură că va fi o ediţie minuntată, aşa cum m-au obişnuit omuleţii faini din PRIME.

Felicitări, dragilor! Ne (re)vedem la eveniment! 🙂

CNSC 2015

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s