Uneori, Universul face numai ce vrea el

Marți Luni, 13. Zi cu ghinion? Sau nu.

Aseară m-am pus la somn un pic cam nehotărâtă: să mă duc sau nu la facultate de dimineață, ca să nu pierd primul curs?! M-am decis să mă duc. Azi, (pe la vreo 7  fără 5 minuțele), mă trezesc eu un pic cam fără chef și cu multă poftă de somn. Ceva de genul: „Mda.. să mai dorm un pic. Hai că pot să întârzii 10 minute.. și așa profesorii nu vin la timp”. Știți voi, eu sunt genul ăla de persoană căreia nu prea îi place să întârzie pentru că se simte ciudat după aceea. Sunt foarte punctuală și încerc să ajung la timp (fie că e un pic mai devreme sau chiar la fix). Faza super amuzantă (sau nu, depinde de situație) este că sunt momente când îmi doresc și chiar îmi impun să întârzii și tot la timp ajung.

La fel s-a întâmplat şi azi, când am plecat de acasă cu jumătate de oră mai târziu decât de obicei, având frumoasa intenţie să întârzii. Mai mult decât atât, am omis să iau primul tramvai care a venit în staţie. Asta aşa, ca să creez mai mult suspans. Însă, Universul s-a gândit să nu îmi facă pe plac şi iată-mă după vreo 25 de minute, nici mai mult nici mai puţin, ajunsă în faţa facultăţii.

M-am ofticat un pic, e adevărat. Dar nu neapărat din cauza faptului că am ajuns la timp, ci pentru că după un etaj urcat în pas lent, colegele mele, cu zâmbetul pe buze, mi-au strigat în cor că „Nu se face cursuuuul!”. Mda. Minunat! Ce pot să mai fac în situaţia asta? Aşa sunt eu norocoasă. Când vin, nu se face, iar când nu vin, evident, se face! Păi nu puteam eu să mai dorm vreo două ore aşa, lejer, fără să-mi fac probleme? Nu, pentru că atunci sigur se ţinea cursul. Şi nu e vorba neapărat că aş lipsi, cât că mai am nevoie şi de prezenţe..

Nu ştiu de ce, dar nu am avut chef să mă enervez, din contră, m-a bufnit râsul. M-am dus să îmi iau o cafea şi am pornit zâmbind, spre locul de muncă. Pentru ca după doar câteva ore, să fiu nevoită să mă reîntorc la facultate, pentru încă 4 ore de seminar, care, mulţumesc Universului meu, s-au ţinut şi chiar au fost interesante!

Ce mult îmi place să fiu aşa, într-un continuu dute-vino! E minunat!

Să aveţi o săptămână frumoasă, dragilor! Şi productivă, bineînţeles! 😀

clock

Anunțuri

2 gânduri despre “Uneori, Universul face numai ce vrea el

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s