Despre Quick Mobile sau cum Iphone 6 ajunge la noi cu viteza luminii

Că trăim în era vitezei şi a tehnologiei, ştiţi deja. Presupun că aţi aflat şi de noul Iphone 6 şi de cât de aşteptată  a fost venirea lui în România. Ceea ce probabil nu ştiţi, e faptul că cei de la QuickMobile.ro au fost primii care au adus noile jucării Apple la noi în ţară.

QuickMobile nu doar că a pus România pe harta ţărilor în care a livrat noile produse odată cu cele din SUA, ci şi-a scutit clienţii de a sta ore întregi la coadă în faţa magazinelor. Că doar ştiţi şi voi cum suntem atunci când vine vorba de o lansare. Dăm buzna în magazine, indiferent că avem sau nu nevoie de lucrul respectiv.

Este evident faptul că brandul Apple a reuşit să-şi păstreze clienţii şi, uitându-mă peste statistici, remarc că în doar câteva zile, peste 1.500 de telefoane Iphone 5 şi Iphone 6 au fost precomandate direct de pe site-ul http://www.quickmobile.ro.

Eu nu am fost pasionată de telefoanele celor de la Apple şi habar nu am care e diferenţa dintre toate Iphone-urile lansate. Dacă sunteţi iubitori ai acestui brand şi sunteţi pasionaţi de tehnologie, am o veste bună pentru voi!

Pe blogul lui Chinezu aveţi şansa de a câştiga noul Iphone 6. Tot ce trebuie să faceţi este să lăsaţi un comentariu (aici) cu sincera voastră părere despre cât de mult contează că Iphone 6 ajunge atât de repede în Romînia, prin intermediul celor de la QuickMobile. Simplu, nu?

Baftă multă!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s