Primul an…

Credeam că nu o să mă mai gândesc la asta … şi totuşi, după primul an, încă o fac. Încă mă gândesc şi mi se face dor, tare dor. Ha! Ce introducere… nu e vorba decât despre primul an de când am terminat liceul şi tot primul meu an de facultate.

Acum că e sfârşit de an, pe stradă văd absolvenţi de liceu mândri, cu tocile pe cap, zâmbitori şi poate puţin visători (nu ştiu ce îi aşteaptă :D). Aşa eram şi eu. În timpul liceului, ţin minte că nu acordam prea mare importanţă trecerii timpului, chiar deloc. Dar deja din clasa a 11 a am început să-mi pun câteva semne de întrebare. Începeam să realizez cât de puţin timp îmi mai rămâne să mă bucur de viaţa de liceu, când nu erau chiar atât de mari responsabilităţile pe care le aveam. Nu erau nici prea multi factori de stres (poate doar din cauza bacului), nici prea multe probleme şi cu siguranţă nu eram trezită prea bine la realitate. De când am terminat însă clasa a 12 a, tot regret că n-am rămas repetentă, poate aşa mă mai bucuram de un an de „libertate”.

Dar cum timpul nu stă în loc, trebuie să ne conformăm şi să înaintăm în viaţă, ca nişte omuleţi responsabili ce suntem, plini de visuri măreţe şi cu planuri de viitor. Pare simplu şi frumos, dar nu e chiar atât de uşor. În drumul ăsta spre îndeplinirea obiectivelor tale, întâlneşti tot felul de oameni, de locuri, de experienţe. Aceştia sunt factorii principali care te modelează în viaţă. Şi trebuie să ştii cum să le faci faţă, cum să îi accepţi sau cum să treci peste fără să te afecteze.

Ne lovim de tot felul de probleme, mai mici sau mai mari, aparent mai mult sau mai puţin importante. Dar toate aceste probleme ne formează, ne maturizează într-o oarecare măsură, ne fac mai responsabili. Atunci când dai peste ceva nou, cu care nu ai mai avut de-a face până acum, stai puţin pe gânduri, nu ştii exact care e decizia corectă care duce spre o rezolvare. Toate aceste întrebări pe care ţi le pui sunt dovadă a faptului că îţi pasă, că te implici, că vrei să iasă bine. Şi eu fac asta. Chiar şi atunci când rezolvările sunt simple. Eu mă complic găsind soluţiile ideale, fără să văd de fapt cât de simplu putea fi tratată problema respectivă. Asta pentru că îmi place să mă complic în simplitate. Ca de obicei.

În fine… trecând peste aceste probleme ale existenţei mele, mă duc să mă îmbrăţişez cu frumoasa mea carte de ‘Publicitate’ … e ultimul examen şi scap şi de s(tr)esiunea asta. Poate aşa mi se mai duce şi mie dorul…

Pentru ceilalţi însă, vacanţă frumoasă să aveţi ! Vin şi eu repede din urmă,

promit!

Anunțuri

2 gânduri despre “Primul an…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s